O mie de cuvinte goale

Stiu ca aceasta postare nu are neaparat legatura cu aceste poze sau cu moda, insa cred ca, uneori e nevoie si de un text de genul asta. Suntem resposabili de propriile noastre greseli, de pe urma carora suferim enorm. Degeaba plangem o ora, doua, trei sau chiar zile intregi pentru ca timpul nu il mai putem da inapoi..niciodata. Intr-adevar, am pierdut prea multe zile fara sa observam lucrurile importante sau oamenii care chiar contau, dandu-le atentie celor care nu o meritau absolut deloc. Noi, oamenii am facut lucruri necugetate, ne-am pierdut in idei si cuvinte care nu isi aveau rostul si am facut acest lucru fara sa gandim, fara sa constientizam unde vom ajunge si ca cei din urma nu sunt cei care rad, sunt cei care plang si sufera. De cele mai multe ori spunem ca nu se va mai repeta, ca nu vom mai spune acel lucru, ca vom trece peste, dar niciodata nu o facem, repetam aceeasi greseala la infinit si persistam intr-o idee fara forma sau sentiment. ”E prea tarziu” sau ”Lasa timpul sa repare greselile facute”, fiecare dintre noi a auzit aceste vorbe macar odata in viata si a stiut ca lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel. Ne chinuim sa mergem inainte, sa privim totul dintr-o alta perspectiva, dar pur si simplu nu putem, iar greselile facute nu se iarta niciodata, ele doar se uita, dar nu este acelasi lucru. Mintim, ne mintim pe noi, dar si pe cei de langa noi, fiind constienti de faptul ca ranim pe toata lumea cu propriile noastre minciuni, dar trecem peste, fara sa ne intereseze ca avem sufletul ranit sau ca alti oameni sunt de 1000 de ori mai raniti decat suntem noi. Nu constientizam deloc ce facem sau ce spunem, degeaba ne asumam un fapt, cand este prea tarziu. Din punctul meu de vedere, ne ascundem in spatele unor cuvinte pentru ca adevarul doare si nu suntem capabili sa il spunem… nici macar noua. Ne ascundem atat de noi, cat si de altii sperand ca totul va trece si se va uita, dar lucrurile raman exact in aceeasi pozitie.

_DSC0917_DSC0911_DSC0854_DSC0891-2_DSC0816_DSC0778_DSC0901_DSC0887

Foto: Vlad Olaru

                              -The RedHead-

Advertisements